România doar 6 jucătoare în top 200 al Clasamentului WTA, după ultimul mare șlem al anului și cu o lună înaintea terminării sezonului.Cel mai grav este că două din cele șase jucătoare cel mai probabil se vor retrage în 2026. Citește articolul complet pentru a vedea toate detaliile.
România din ce în ce mai puține jucătoare în top 200 WTA!
Tenisul feminin din România este într-o cădere liberă, fără un viitor cert. La sfârșitul sezonului 2025, România are doar 6 jucătoare în top 200 WTA din care, una în top 50, alte două top 50-100 și încă 3 jucătoare în top 100-200 WTA. Din cele 6 jucătoare actuale cel mai probabil la sfârșitul sezonului viitor sau pe parcursul lui, se vor retrage Irina Begu și Sorana Cirstea, moment în care cel mai probabil vom rămâne doar cu 4 jucătoare în top 200 WTA.
După zeci de ani în care am fost obișnuiți să avem jucătoare la cel mai înalt nivel, ba chiar un număr unu mondial se pare că tenisul feminin se îndreaptă pe același drum ca cel al băieților și personal mă îngrijorează foarte tare acest aspect. După retragerea Simonei Halep, pentru jucătoarele aflate în circuit pare imposibil și de neatins intrarea în top 30 WTA și un vis interzis intrarea în top 10 WTA! Practic la turneele de mare șlem și turneele master 1000 ele nu trec de primele 3 tururi, abia dacă scot capul în cele de 500 și cu câte un rezultat bun la un turneu 250 sau 125 o dată pe sezon.
Poziția celor 6 jucătoare în clasamentul WTA:
MIRIAM BULGARU = Locul 168 WTA cu o urcare de 32 de poziții după ce în ultimele 2 luni ea s-a dedicat în a participa doar la turnee Challenger de 50,75,100 și 125, Miriam nu a participat la nici un alt turneu din seria turneelor Americane, inclusiv la US.Open. Totuși jucătoarea noastră a reușit la turneele Challenger să obțină ceva puncte și a făcut saltul în top 200 WTA.
ANCA TODONI = Locul 114 WTA, tânăra speranță a tenisului Românesc a revenit după accidentarea suferită la Wimbledon la turneele pe suprafața hard, acolo unde a înregistrat rezultate dezastroase, ea fiind eliminata încă din primul tur al calificărilor la US.Open. Acum Anca Todoni, încearcă să participe la cât mai multe turnee de 125 de puncte pentru a putea avea un ritm constant și pentru a forța intrarea în top 100 înainte de finalul sezonului.
IRINA CAMELIA BEGU = Locul 109 WTA, veterana și una din cele mai talentate jucătoare din Istoria Tenisului Românesc, Irina nu a mai participat la nici un alt turneu după câștigarea turneului de la Iași, turneu de 250 de puncte. Lipsa participării la alte turnee i-a adus jucătoarei noastre ieșirea din top 100 WTA și nu se știe dacă va mai participa la un turneu în acest sezon, cel mai probabil ea se va retrage în 2026.
ELENA GABRIELA RUSE = Locul 96 WTA cu cea mai mare cădere în clasament din cele 6 jucătoare, Gabi traversează probabil cea mai proastă perioadă a carierei sale. După un turneu foarte bun cu finală pierduta în Olanda pe iarbă, jucătoarea noastră a pierdut absolut toate meciurile la simplu după acea finală ajungând în acest moment la 7 înfrângeri consecutive din care 6 pe suprafața hard, trebuie să își revină repede altfel va ieși din top 100 la sfârșitul sezonului.
SORANA CIRSTEA = Locul 66 WTA, după ce a făcut o a doua jumătate a sezonului foarte bună, cu rezultate notabile precum Semi-finala de la Iași, Optimi la Cincinnati și turneul câștigat la Cleveland fără set pierdut, chiar și la US.Open, Sorana a lăsat o impresie bună ea fiind eliminată în turul 2 după un meci pe care îl putea câștiga contra Karolinei Muchova locul 11 WTA. Sorana are toate șansele dacă va evolua la fel de bine la următoarele turnee de a termina chiar în top 50, la aproape 36 de ani.
JAQUELINE CRISTIAN = Locul 43 WTA, cea mai înaltă poziție atinsă de ea în carieră, Jaqueline care a făcut un sezon bun cu rezultate bunicele dar fără a câștiga ceva, ea se pregătește de a încheia sezonul în top 50 și poate să își propună să ajungă și mai sus în următorul sezon, un sezon unde ar trebui să își întreacă propriile limite, altfel va rămâne mereu o jucătoare „captivă” în jurul topului 50 și nimic mai mult.

Click aici pentru a vedea clasamentul WTA complet. Sursă site oficial @WTA
Gazeta Suporterilor îți mulțumește pentru timpul acordat și te invită dacă ți-a plăcut articolul sau nu ți-a plăcut, să ne lași un comentariu să distribui articolul sau să te abonezi la pagina noastră ! Pe curând !
Nu uita! Acest articol e scris de Gazeta Suporterilor din inima unui suporter pentru suporteri !
Nu suntem presă de birou. Suntem peluza online a sportului românesc!
Ajută-ne să creștem și sa promovăm în altă ligă, lasă-ne opinia ta despre articol aici pe Blog sau pe una din rețelele sociale de mai jos.






